duminică, 4 septembrie 2011
BIJUTERIA si GABLONTUL
Bijuteria si gablontul sau
Vesela poveste a vecinei de la 2
Vecina de la 2 e semidocta. Chiar daca nu crezi, acesta e un compliment la care vecina cu pricina este extrem de sensibila. Explicatia e simpla si oarecum de bun simt: in lume exista putini docti si prea multi prosti (eu as fi zis ignoranti, dar explicatia ii apartine ). Aparat de masura pentru nivelul de doct nu exista, asa ca, pentru o fata de la tara cu liceu agricol terminat, a fi semidoct e o performanta in sine.
In sistemul de valori al vecinei intra de-a valma job-ul cultural (a prins un post bun de femeie de serviciu la muzeu), romanul universal contemporan cu exegeza avizata asupra operei integrale a Sandrei Brown, o natura statica flamanda cusuta in cruciulite. La acestea se adauga cu tuse puternice, vastele cunostinte despre gestatia sobolanilor (experienta din zootehnie conteaza mult pentru un semidoct!) si despre efectul posircii asupra libidoului.
Ca sa nu existe nici un dubiu, va spun clar: vecina de la 2 e o doamna! Are mantou de blana ecologica si caciula de vulpe veritabila. Si, desigur, e “poligloata”; stie spaniola de acasa (TV!) si engleza din cantece. Mai lucreaza acum la italiana. Ii iese perfect de cand s-a intors de la sora-sa din Milano (a stat doua saptamani cu drum cu tot). Acum si romana pe care si-o aminteste destul de bine are o muzicalitate aparte, cu accente italienesti la fel de apetisante ca niste spaghetti cu mustar.
In sprijnul modelului cultural, vecina vine cu o comparatie stilistica care m-a emotionat profund: e semidocta ca un gablont la gatul unei fecioare fara noroc. Ca daca era cu noroc, fecioara ar fi avut un lant de aur si vecina ar fi facut facultate in loc de …,dar sa fie copilul sanatos, ca facultate au toti prostii. Ca iaca, pana la urma Giovani (fost Gigi pana sa plece-n Italia la neamuri) a luat-o si de nevasta si aduce tot banu-n casa. Drept e ca ar fi putut fi si el mai citit, ca sa aiba si ea cu cine sa faca seara o conversatie la un burlan de bere pe balcon, dar n-a fost sa fie…si decalajele astea culturale sunt dureroase si erodeaza viata de cuplu. Mai ales cand ea e mai desteapta si mult mai culta decat el….
Ca de aia o atrage Mirel. Pentru ca-i stilat. Ii pupa mana si-i spune Elena. Acum chiar ca-si da seama ca numele de Elena e mult mai intelectual decat Nutzy. E atat de profund Mirel!
Si-a dat seama in noaptea de dupa ziua nevestei. Giovani prinsese o lucrare de-o saptamana la tara si ea a mers singura la aniversare. Drept e ca nu fusese invitata si nici macar nu se sarbatorea ceva, dar Mirel era singur si avea un vin usurel, cu aroma de stresinica numai bun de baut o noapte intreaga. Si ce noapte-a mai fost. Noaptea care i-a schimbat destinul; care a transformat o Nutzy intr-o Elena.
Si Mirel…Descoperise-n el calitati nebanuite pentru un barbat. Cu cata gratie avea grija sa-i fie paharul mereu plin si cu cata atentie ii asculta fiecare cuvintel, care a alcatuit cuvantarea vietii ei despre soarta intelectualei de Bahlui. Oh, Mirel! Cum i se citea pe chip admiratia pentru piruietele ei intelectuale ...Oh, Elena! Noaptea aceea de mai, cu miros vartos de liliac si gaze de esapament, cu vin de stresinica si cuvintele spuse din capitolul cuvinte nespuse. O noapte in care i s-a revelat noul sau rol in societate, in familie si in scara de bloc. Avea atat de multe de facut! Atat de multe de vazut, atat de multe de simtit! Pentru ca Mirel i-a deschis ochii si i-a redat increderea in propria-i persoana minunata si complexa ce era ea!
Si acum comicul de situatie: peste noapte a venit Gigi de la tzara. Si-a cautat-o, si-a cautat-o, dar degeaba. Nutzy nu era nici in dormitor, nici in sufragerie, nici la sor-sa, nici la ma-sa! Mobilul era pe frigider, jegarii negri si papucii cu margareta de plastic lipseau, asa ca dupa o deductie logica nu putea fi prea departe. Musai ca plecase sa ia o carte de la o vecina si ramasese la cenaclu peste noapte! Dar la care vecina? Hotarase sa astepte calm sa se termine seara culturala si sa o faca pe deranjatul cand ea va intra pe usa. Asta ca s-o oblige sa-i faca, din vinovatie, o oala de sarmale cu sorici.
Pe fereastra intra de-a valma mirosul de liliac si de gaze si zgomotul erotic al vecinilor de deasupra. Halal barbat Mirel asta! I-auzi cum o face pe nevasta-sa sa tipe de placere si de drag!
CUIBUL CU CIOBURI
Copile drag,
Poate ca exista un timp al tuturor lucrurilor, dar cine sta sa-l perceapa? Sau cine a determinat limitele care corespund zborului puilor din cuib?
Musuroaiele in care locuiau clanurile din Petras imi sunt acum cele mai dragi variante de traire. Generatie peste generatie, claie peste gramada, copii, parinti, bunici, nepoti, intr-o harmalaie obositoare si, cel mai probabil, greu de suportat pentru toti. Dar acum, cand stiu sigur ca te vei muta tocmai in Iasi…musuroiul din gand se risipeste si noi ramanem privind in gol pana ne-om dezmetici cum se traieste cu spatiul excedentar.
Dar tu trebuie sa mergi mai departe pe drumul tau pavat cu idealuri, cu ganduri, cu vise. Pas dupa pas, sa calci drept si frumos fara sa strivesti frumosul din tine si cel din preajma ta. Pentru ca, a trai in frumos, e cel mai inaltator ideal de traire. Si tu mi-ai aratat in fiecare zi ca stii cum se zideste, din inauntru in afara, sublimul zilei de azi. Asta cu ancorarea-n prezent e o chestiune depre care noi nu am discutat inca. Asadar, teoria zice ca viitorul e o inlantuie de clipe prezente. Acum dupa acum, construim restul vietii noastre. Iar ACUM a venit vremea sa zbori din cuib. Stiu ca zborul tau va fi ca al condorilor pe care i-ai iubit in Peru; zbor inalt, cu perspective multiple asupra realitatilor subiective, zor planat, cu timp de meditatie asupra rosturilor, zbor in care aripile inalta, fara a crea curenti inutili si turbulente meschine. Cand vorbeai despre condorii din Anzi, sufletul tau era asemeni lor; cu o extraordinara forta de a fi deasupra tuturor lucrurilor mici si a te contopi cu vazduhul de care apartii prin spiritualitate. Pentru ca despre spiritualitate ar trebui sa vorbesc cand subiectul esti tu, copilul meu minunat!
Draga cititorule,
Cand o vei cunoaste pe Patricia, vei vedea Atman-ul. Acel Dumnezeu din noi toti, acea parte din intregul creatiei, ciobul de sfintenie din marea Lumina calauzitoare. Eu i-am vazut lumina, si m-am integrat in vitraliul pe care il zidise in catedrala sufletului ei. Ciob langa ciob, implinind perfectiunea luminii, vitraliul e poate singura creatie umana care poate deslusi taina iubirii. Si-i atata iubire…
Patricia imi va lasa in cuib cioburile de lumina a Dumnezeului viu, si-si va construi, impreuna cu Alesul, un cuib nou. Patricia va tese cu fir de lumina o viata noua. Pas dupa pas, acum dupa acum!
Dumnezeu sa va binecuvanteze, copii mei dragi!
Poate ca exista un timp al tuturor lucrurilor, dar cine sta sa-l perceapa? Sau cine a determinat limitele care corespund zborului puilor din cuib?
Musuroaiele in care locuiau clanurile din Petras imi sunt acum cele mai dragi variante de traire. Generatie peste generatie, claie peste gramada, copii, parinti, bunici, nepoti, intr-o harmalaie obositoare si, cel mai probabil, greu de suportat pentru toti. Dar acum, cand stiu sigur ca te vei muta tocmai in Iasi…musuroiul din gand se risipeste si noi ramanem privind in gol pana ne-om dezmetici cum se traieste cu spatiul excedentar.
Dar tu trebuie sa mergi mai departe pe drumul tau pavat cu idealuri, cu ganduri, cu vise. Pas dupa pas, sa calci drept si frumos fara sa strivesti frumosul din tine si cel din preajma ta. Pentru ca, a trai in frumos, e cel mai inaltator ideal de traire. Si tu mi-ai aratat in fiecare zi ca stii cum se zideste, din inauntru in afara, sublimul zilei de azi. Asta cu ancorarea-n prezent e o chestiune depre care noi nu am discutat inca. Asadar, teoria zice ca viitorul e o inlantuie de clipe prezente. Acum dupa acum, construim restul vietii noastre. Iar ACUM a venit vremea sa zbori din cuib. Stiu ca zborul tau va fi ca al condorilor pe care i-ai iubit in Peru; zbor inalt, cu perspective multiple asupra realitatilor subiective, zor planat, cu timp de meditatie asupra rosturilor, zbor in care aripile inalta, fara a crea curenti inutili si turbulente meschine. Cand vorbeai despre condorii din Anzi, sufletul tau era asemeni lor; cu o extraordinara forta de a fi deasupra tuturor lucrurilor mici si a te contopi cu vazduhul de care apartii prin spiritualitate. Pentru ca despre spiritualitate ar trebui sa vorbesc cand subiectul esti tu, copilul meu minunat!
Draga cititorule,
Cand o vei cunoaste pe Patricia, vei vedea Atman-ul. Acel Dumnezeu din noi toti, acea parte din intregul creatiei, ciobul de sfintenie din marea Lumina calauzitoare. Eu i-am vazut lumina, si m-am integrat in vitraliul pe care il zidise in catedrala sufletului ei. Ciob langa ciob, implinind perfectiunea luminii, vitraliul e poate singura creatie umana care poate deslusi taina iubirii. Si-i atata iubire…
Patricia imi va lasa in cuib cioburile de lumina a Dumnezeului viu, si-si va construi, impreuna cu Alesul, un cuib nou. Patricia va tese cu fir de lumina o viata noua. Pas dupa pas, acum dupa acum!
Dumnezeu sa va binecuvanteze, copii mei dragi!
sâmbătă, 21 mai 2011
Incredibila poveste a damei de pica si a nevolnicului ei insotitor
Dama de pica e femeia de azi. Evoluata profesional, financiar, politic, social, responsabil, spiritual…sau in ce ordine vreti voi.
Ea are o familie minunata de care e tare mandra (da, femeile moderne trebuie mereu sa fie mandre de cateceva!), are o cariera se succes (cum altfel???) de la care a stors venituri si functii, notorietati mai mari sau mai mici, conferinte, cocktailururi, brainstorminguri, masini mari, gadgeturi si mai ales relatii. Toate cu oameni de succes, antrenati sa performeze. Are intalniri de networking (un loc unde toata lumea mimeaza succesul si lobby-ul). Are coafeza ei, manichiurista, doctorul ei, mecanicul, avocata, maestrul ei. Rareori apare un sot. De regula in exprimarea “ia tu copilul de la gradi ca eu ajung mai tarziu (si) azi”. Sotul este un accesoriu la succesele damei de pica. Nu pune baza pe el. Succesul ei profesional l-a castrat emotional, astfel incat el a ramas pipernicit intr-un mariaj inertial si intr-un job total lipsit de perspectiva.
Ea controleaza totul: conturile clanului si ale firmei, asigurarile pentru studiile universitare ale copilului de la gradi, uleiul de la masina, evolutia burselor, yalla de la intrare, fuzionarea corporatiilor din pietele emergente si regimul caloric al socrului. Nu are incredere in nimeni, rezolva ea totul. E eficienta si rapida. Nu are rabdare sa astepte si sa explice. La job si-a dresat asistentul (pentru ca ea a ales sa aiba ca secretara un tip) sa ghiceasca orice comanda inainte ca ea sa o termine de enuntat. Stie ca-I se zice Baracuda, dar asta mai mult o amuza decat o insulta.
Stie ca in ultimii zece ani a lipsit de la toate intrunirile familiale. Nici la imormantare la sora-sa n-a ajuns; era intr-un team building la Sovata. Ok, n-a ajuns, n-a ajuns. Ei stiu toti ca ea ii iubeste. Dovada stau cadourile pe care le-au primit cu diverse ocazii.
Are o mila profunda (o fi o prejudecata?!!) si oarecum sincera pentru femeile care stau acasa sau in umbra sotului . Stie ca ratarea are si aceasta forma si si-a propus chiar sa faca un ONG care sa lumineze mintea acestor nefericite. Azi s-a intalnit cu 5 “persoane din grupul tinta”, toate casnice, gurese si vesele. Le asculta pe furis cum povestesc despre omul lor. Si despre copii. Nu au nicio frustrare si nici vreun regret n-a remarcat la cineva. Vorbesc tare si politicos, la persoana a doua plural (in mediul corporate toata lumea e la per tu…). Abordeaza subiectele zilei (dar nu-s proaste deloc!!!) si socializeaza usor. Afla ca n-au nici ele foarte mult timp si ramane aproape perplexa: lectiile cu copiii le ocupa toata dupaamiaza. Realizeaza subit ca ultima data a vorbit cu baietelul ei mai mult de 10 minute de ziua lui (acum jumatate de an!!!). Realizand , face un atac de panica. Nu stie sa gestioneze acest lucru; nu gaseste mobilul si fara mobil e un om mort. Nu poate muri acum! Mai are de vorbit cu baietelul ei drag. Orice mai poate sa astepte. I-e frig. Si frica.
- Doamna a facut un atac de panica! O iau eu in masina la mine si-o duc la ….
Ma cheama EVA si daca vreau, pot! Asa ar trebui sa inceapa Geneza! Ca ce ar fi fostul bietul Adam fara relatia Evei cu sarpele? Un luser fara nici o influenta in istoria omenirii!
Cu drag si autoironie,
Ruxandra de pica
Ea are o familie minunata de care e tare mandra (da, femeile moderne trebuie mereu sa fie mandre de cateceva!), are o cariera se succes (cum altfel???) de la care a stors venituri si functii, notorietati mai mari sau mai mici, conferinte, cocktailururi, brainstorminguri, masini mari, gadgeturi si mai ales relatii. Toate cu oameni de succes, antrenati sa performeze. Are intalniri de networking (un loc unde toata lumea mimeaza succesul si lobby-ul). Are coafeza ei, manichiurista, doctorul ei, mecanicul, avocata, maestrul ei. Rareori apare un sot. De regula in exprimarea “ia tu copilul de la gradi ca eu ajung mai tarziu (si) azi”. Sotul este un accesoriu la succesele damei de pica. Nu pune baza pe el. Succesul ei profesional l-a castrat emotional, astfel incat el a ramas pipernicit intr-un mariaj inertial si intr-un job total lipsit de perspectiva.
Ea controleaza totul: conturile clanului si ale firmei, asigurarile pentru studiile universitare ale copilului de la gradi, uleiul de la masina, evolutia burselor, yalla de la intrare, fuzionarea corporatiilor din pietele emergente si regimul caloric al socrului. Nu are incredere in nimeni, rezolva ea totul. E eficienta si rapida. Nu are rabdare sa astepte si sa explice. La job si-a dresat asistentul (pentru ca ea a ales sa aiba ca secretara un tip) sa ghiceasca orice comanda inainte ca ea sa o termine de enuntat. Stie ca-I se zice Baracuda, dar asta mai mult o amuza decat o insulta.
Stie ca in ultimii zece ani a lipsit de la toate intrunirile familiale. Nici la imormantare la sora-sa n-a ajuns; era intr-un team building la Sovata. Ok, n-a ajuns, n-a ajuns. Ei stiu toti ca ea ii iubeste. Dovada stau cadourile pe care le-au primit cu diverse ocazii.
Are o mila profunda (o fi o prejudecata?!!) si oarecum sincera pentru femeile care stau acasa sau in umbra sotului . Stie ca ratarea are si aceasta forma si si-a propus chiar sa faca un ONG care sa lumineze mintea acestor nefericite. Azi s-a intalnit cu 5 “persoane din grupul tinta”, toate casnice, gurese si vesele. Le asculta pe furis cum povestesc despre omul lor. Si despre copii. Nu au nicio frustrare si nici vreun regret n-a remarcat la cineva. Vorbesc tare si politicos, la persoana a doua plural (in mediul corporate toata lumea e la per tu…). Abordeaza subiectele zilei (dar nu-s proaste deloc!!!) si socializeaza usor. Afla ca n-au nici ele foarte mult timp si ramane aproape perplexa: lectiile cu copiii le ocupa toata dupaamiaza. Realizeaza subit ca ultima data a vorbit cu baietelul ei mai mult de 10 minute de ziua lui (acum jumatate de an!!!). Realizand , face un atac de panica. Nu stie sa gestioneze acest lucru; nu gaseste mobilul si fara mobil e un om mort. Nu poate muri acum! Mai are de vorbit cu baietelul ei drag. Orice mai poate sa astepte. I-e frig. Si frica.
- Doamna a facut un atac de panica! O iau eu in masina la mine si-o duc la ….
Ma cheama EVA si daca vreau, pot! Asa ar trebui sa inceapa Geneza! Ca ce ar fi fostul bietul Adam fara relatia Evei cu sarpele? Un luser fara nici o influenta in istoria omenirii!
Cu drag si autoironie,
Ruxandra de pica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)