miercuri, 23 aprilie 2014

Invataturile lui Nea Goe catre finul sau, Teo Dosie

Teo Dosie este absolventul model. A facut o facultate, a terminat-o cu succes si face acum al cincilea master. Motivul pentru care se chinuie, nu l-am prea priceput niciodata, ca mare folos n-am vazut sa traga din atatea studii inalte. La inceput era exemplul pozitiv dat tuturor tzancilor fara chef de teme. „Teo a terminat cu 10, Teo a intrat cu 10, Teo a mai facut un master...”Acum insa, ii lasam in plata Domnului. Si daca invata si daca nu, tot „sluga la doi stapani” ajung. Asta ne-a invatat Teo Dosie. Pe mine, cu numele Goe m-au procopsit cei dintr-a sasea B. Erau cateva beizadele care credeau ca totul li se cuvine. Lor le ziceam Goe. Numai ca, dupa vre-o doua generatii de copii, am devenit eu „nea Goe de romana”. Eu am terminat facultatea pe vremea lui Ceasca. Repartitia am luat-o intr-un targ microscopic cu mari pretentii de burg. Si am ramas aici. La inceput am zis ca stau numai cat sa-mi fac stagiatura, dar dupa 3 ani aveam deja un apartament confort 2 si niste radacini mai puternice decat ale ficusului din sufragerie. N-am mai plecat, dar mi-a crescut an de an, dorul de duca. As fi plecat oriunde: in Patagonia sau in insulele Azore, numai sa mai vad si alte fetze. N-am fost nicaieri! La inceput n-aveam voie, pe urma n-aveam vize. Acum n-am bani. Cu pensia de profesor si baile Amara sunt un lux. Dar ma plimb in fiecare duminica pe google earth si vad acolo si Patagonia si insulele Azore. Dar pentru Teo e altfel. El are doua joburi. Deci si doua salarii din care-si plateste gazda, intretinerea, tinutele office si taxa pentru master. Este slab, singur, elegant si frustrat. Pentru ca a inceput sa realizeze ca visul ala tampit cu cariera e un rahat. Cu toate acestea, se pregateste inca sa devina serv perfect al angajatorului capitalist. Capitalistul, desigur, nu-i niciodata suficient de multumit de angajatul sau model, dar il plateste in virtutea unei inexplicabile inertii. Si il plateste bine. Ca sa nu plece in concediu sau, mai rau, la concurenta. Teo Dosie are 37 de ani si nici o certitudine. Nu s-a insurat, nu si-a cumparat nici o garsoniera ca „proprietatea” l-ar fi legat de urbe si el trebuia sa ramana mutabil. Este obosit , imbatranit si la fel de neumblat ca si mine. A mai fost el in niste team building-uri prin State, dar n-a vazut nimic. A stat tot cu cei de la birou band sau jucand niste joculete tampite. La intoarcere era mai obosit si mai deprimat. Ultima data cand ne-am vazut am vorbit despre asta.
 - Nea Goe, nu mai este ca pe vremea matale. Acum suntem liberi!
 - Liber sa ce? Sa muncesti intr-o corporatie care ti-a manancat tineretea si care nu ti-a lasat timp sa vezi ca s-a facut iar primavara.
 - Lasa, ca nici iarna n-am observat-o. N-am timp, Nea Goe! Traiesc intre doua deadline-uri. Asta n-a inteles Margareta. Ca prioritatea mea e cariera.
 - Margareta te-a asteptat 11 ani!!! I-ai mancat si ei tineretea. Bine ca macar l-a gasit pe prietenu-tau s-o ia de nevasta si sa-i faca doi copii unul dupa altul ca sa recupereze timpul pierdut cu deadline-urile tale.
 - Aseara am fost la club. Un fel de discoteca de pe vremuri. Speram sa plec cu o tipa, dar nu s-a legat nimic. Sunt prea batran pentru asta. Poate o sa-mi iau un concediu si o sa plec cu motocicleta in jurul lumii.
 - Da, Teo Dosie! . Nu imbatrani in birourile altora cu speranta ca daca muncesti mult si bine, intr-o zi vei fi rasplatit. Rasplateste-te singur. Desprinde-te de scaunul ergonomic, laptopul si telefonul pe care ai platit o leafa babana. Lasa beemveul in parcarea corporatiei si cheile la secretara si incaleca pe motorul pe care nu l-ai cambrat inca. Fugi si vezi Barcelona. Te asteapta Gaudi, Tibetul sau aurorele boreale. Si mergi mai departe. Daca nu stii gustul absintului, incearca-l! Ca sa poti fi o zi un poet blestemat. Daca nu stii gustul aerului rarefiat, urca un munte. Ajuns acolo, in varf, surprinde alta perspectiva asupra lumii. Priveste lumea de sus, finule. Lasa detaliile la poalele muntelui tau pentru a nu-ti sacrifica panorama. Indragosteste-te de o vaduva indiana si insoara-te cu ea in ashram. Invata sa respiri pranayama, si sa mergeti impreuna sa explorati Patagonia. Lasa totul si fugi! Traieste!
 - E prea tarziu, Nea goe, prea tarziu! Eu am murit deja si nu am inviat inca.